Invitație la Târgul de Crăciun CȘEI Montessori 2023!

Bucurie, magie și creativitate la Târgul de Crăciun organizat de Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori” Constanța! În data de 5 decembrie 2023, între orele 9:30 și 12:30, vă așteptăm cu brațele deschise să vă bucurați alături de noi de atmosfera sărbătorilor!

Descoperiți decorațiuni handmade minunate, create cu drag și talent de cei mici. Fiecare piesă aduce cu sine o poveste unică și încântătoare, perfectă pentru a aduce magia Crăciunului în casele voastre.

Venind la târg, nu doar că veți găsi decorațiuni deosebite, ci și veți susține eforturile și creativitatea elevilor noștri. Vă așteptăm cu drag pentru a transforma această sărbătoare într-un moment special și plin de bucurie!