Noutăți
-
Ziua Luminii
Astăzi, 16 mai, de Ziua Internațională a Luminii, elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Maria Montessori au avut parte de activități speciale care i-au ajutat să descopere importanța luminii. Le mulțumim tuturor celor implicați pentru efortul depus și pentru că au contribuit la o zi minunată și plină de învățătură.…
-
Reconectarea cu natura – Mobilitate Erasmus+
„În timp ce zgomotul urban învăluie lumea, natura își spune povestea în tăcerea sa, în culorile ei neschimbate de timp și în frumusețea ei nestăvilită de mâna omului. În mijlocul agitației, natura ne amintește că suntem doar o parte dintr-un întreg mai mare, că există o armonie pe care trebuie…
-
Premierea „Primăvara în culori” și deschiderea înscrierilor pentru etapa următoare!
Echipa proiectului nostru „Fiecare anotimp are farmecul lui” a realizat premierea lucrărilor înscrise în cadrul activității „Primăvara în culori”! Mulțumim tuturor elevilor și profesorilor coordonatori pentru participare. Lista completă a premiilor poate fi consultată la avizier în cancelarie. Cu această ocazie demarăm înscrierile pentru activitatea „Vine Vacanța!”, ultima din cadrul…
-
Premierea lucrărilor „Arta scrisului de mână”
Concursul județean MAGIA CALIGRAFIEI și-a desemnat câștigătorii activității „ARTA SCRISULUI DE MÂNĂ”, care a avut loc în luna aprilie 2024! Felicitări tuturor participanților! Echipa de proiect vă dorește o vacanță plină de bucurii și vă așteaptă la o nouă colaboare anul școlar viitor! Succes în toate!!! Galerie cu imagini:
-
Ziua păsărilor și arborilor
Cu entuziasm, elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori” Constanța au sărbătorit astăzi Ziua Păsărilor și a Arborilor! Prin activități educative și interactivități în natură, am învățat despre importanța conservării mediului înconjurător și am celebrat frumusețea și diversitatea lumii. Cu fiecare pas și cu fiecare zbor, am adus un…







